luni, 13 mai 2013


Cel  de-al doilea atelier de  lectură intergeneraţională de la Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda s-a desfăşurat  în 23 aprilie, zi cu multiple semnificaţii pentru lumea cărţilor, a scriitorilor şi a bibliotecilor publice.
 De data aceasta participanţii au petrecut o oră şi jumătate în lumea castelelor medievale şi a cavalerilor. Tema ne-a dat ocazia să aflăm cum era viaţa de odinioară în castele, cum se construiau acestea şi cum se ajungea cavaler. Am desenat blazoane, am construit un castel  şi chiar  am făcut cu toţii o vizită, prin intermediul filmului, la castelul Neuschwanstein din Alpii Bavariei. Ne-am lăsat apoi purtaţi de aripile imaginaţiei şi am visat cum ne-am amenaja propria cameră pentru a semnăna cu cea dintr-un castel, ocazie cu care am aflat şi despre cărţile din bibliotecile castelelor, precum şi despre modul în care se distrau medievalii.
Cutiuţa de cuvinte a fost plină. Am învăţat o mulţime de lucruri noi: Evul Mediu, blazon, heraldică, metereze şi multe altele. Aşteptăm cu nerăbdare următoarea întâlnire.
 Nicolina Halgaş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu