vineri, 19 aprilie 2013


Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda, participă la proiectul de lectură intergeneraţională „Vreau să-mi citeşti”, cu  6 familii care au fost atrase  prin încheierea a două protocoale de colaborare cu două şcoli gimnaziale din Turda, cu care biblioteca are o îndelugată şi foarte bună colaborare,  respectiv Şcoala Horea, Cloşca şi Crişan şi Şcoala Teodor Murăşanu, dar şi prin discuţii şi prezentarea proiectului în rândul utilizatorilor părinţi care vin săptămânal cu copii la cercul de origami.
 Cinci familii participă cu  câte 3 membri din generaţii diferite, adică un bunic/bunică, un părinte şi un copil, iar o familie cu 2 membri, mama şi fiul.
Înainte de începerea atelierelor de lectură, am organizat o întâlnire la Secţia pentru Copii, cu câte un reprezentant adult din cele 6 familii, pentru a le prezenta pe scurt obiectivele proiectului, pentru a le mulţumi că doresc să  se implice în activităţi desfăşurate la bibliotecă şi pentru  a se familiariza cu spaţiul în care se vor desfăşura întâlnirile. Totodată s-a stabilit, de comun acord, programul întâlnirilor.
Primul atelier s-a desfăşurat în 9 aprilie. Atmosfera a fost plină de veselie, iar participanţii au descoperit, cu oarecare uimire, în special adulţii, că la bibliotecă se întâmplă lucruri interesante, altceva decât clasica imagine despre biblioteca publică care în opinia majorităţii se ocupă doar cu împrumutul de carte.
Copiii au fost încântaţi să le demonstreze părinţilor cât sunt de isteţi şi să iasă în evidenţă prin răspunsurile pe care le-au dat.
Noi ne-am gândit ca pe parcursul celor 5 ateliere să le prezentăm participanţilor şi câteva informaţii interesante din istoria cărţii aşa am folosit ca metodă pentru activizarea lecturii cartea de lut, unul din primele tipuri de carte care au existat în istorie. Cărţile au fost confecţionate înainte, câte una pentru fiecare familie, acestea având apoi misiunea a a realiza o ilustraţie în lutul încă moale, care să reprezinte un personaj din povestea citită. Tema abordată fiind cartea ilustrată,  metoda s-a potrivit perfect şi a constituit momentul cel mai plăcut al atelierului.
 Ne-am propus, de asemenea să aflăm  şi care sunt atitudinile participanţilor, adulţi şi copii, faţă de carte, lectură şi bibliotecă, cu scopul de a le putea da părinţilor şi bunicilor câteva sfaturi utile care să îi ajute să se implice mai mult şi cu rezultate mai bune în transformarea propriilor copii şi nepoţi în buni cititori. În acest scop participanţii au completat câte un chestionar, urmând ca la viitoarele întâlniri să le prezentăm concluziile şi sfaturile noastre.

                                                                                                   Nicolina Halgaş





Şoricelul năzdrăvan

            Luni, 15 aprilie, soarele, trezit de glasurile cristaline ale copiilor, a ştiut că trebuie neapărat să răsară pentru a-i însoţi pe Mădălina, Cezara, Bogdan, Alexandru şi Andrei la Biblioteca Municipală Dej. Aceştia, după ce au terminat orele la şcoală au venit la bibliotecă însoţiţi de părinţi şi bunici. La început au fost puţin reţinuţi, fiind prima noastră întâlnire. Dar pe măsură ce am citit „Şoricelul care a fost pisică, câine şi tigru” au intrat în lumea minunată a poveştii, au ascultat atenţi, iar la întrebările predictive au răspuns cu dezinvoltură. Erau atât de fericiţi când ghiceau ce urma să se întâmple în poveste, parcă ar fi făcut o mare descoperire. Au fost atraşi şi de „Banca de cuvinte” , fiecare scriind pe bileţele cuvintele necunoscute , depozitându-le apoi în cutiuţele „băncii”.
            Îi aşteptăm la atelierul următor cu o altă activitate care sperăm să-i capteze la fel demult.
                                                                        Maria – Ana Lucaci şi Alina – Maria Ciceo
                                                                           Bibliotecare, Biblioteca Municipală Dej


joi, 18 aprilie 2013


Mărul Prieteniei

Prima întâlnire din cadrul proiectului „Vreau să-mi citeşti!” a fost un bun prilej să ne strângem împreună - copii, părinţi, bunici, bibliotecari - şi să punem bazele unei noi familii, familie în care fiecare membru îşi aduce contribuţia la petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut şi util.
Emoţiile de început s-au risipit repede pentru că activităţile au debutat cu un joc. Aşa am aflat că din noua noastră familie fac parte: „Teodora timida”,  „Alexandra ambiţioasa” şi un „Tudor tomnatic”. Primăvara a venit apoi şi în bibliotecă, fiindcă a înflorit Copacul lecturii din ale cărui flori, frunze, fructe am aflat ce cărţi citesc copiii, cât citesc şi ce aşteptări au participanţii de la activităţile noastre. Am făcut cunoştinţă şi cu ursul cel inteligent şi puternic din poveste care ne-a învăţat să împărţim cu cei de lângă noi un măr, o jucărie, dar şi bucuriile şi tristeţile vieţii. Le mulţumim bunicilor pentru că ne-au împărtăşit gândurile şi experienţele dumnealor legate de prietenie şi pentru sfaturile date celor mici. Creativitatea fiecărui participant, relaţionarea dintre copii, părinţi, bunici, dar şi distribuirea sarcinilor în cadrul echipei au fost puse la încercare (cu succes!) prin reprezentarea simbolică a prieteniei. Astfel, ne-au încălzit razele Soarelui Prieteniei, am simţit parfumul Florilor Prieteniei sau, pur şi simplu, l-am dus la „party” pe „prietenul care la nevoie se cunoaşte”. Către sfârşit, am învăţat să economisim... dar nu bani în puşculiţă, ci cuvinte în Banca de cuvinte, fiindcă ne ajută să ne îmbogăţim vocabularul.







Pentru implicare, deschidere şi căldura cu care au participat la acest prim atelier al proiectului „Vreau să-mi citeşti!”, fiecare primeşte de la mine un zâmbet şi, nu uitaţi, vă aşteaptă Coşul cu poveşti!     
 Aura Câmpan, bibliotecar

Secţia pentru copii