marți, 18 iunie 2013

Vreau să-mi citeşti, la final!

Ultimul atelier din cadrul proiectului a avut ca temă „Simţurile”! Şi am simţit! Cu toţii! Cu toate cele cinci simţuri principale! Şi nu numai! Pe lângă dulceaţa fructelor degustate, suavitatea sunetelor ascultate, mirosurilor mai mult sau mai puţin înţepătoare, mai presus de toate, am simţit suflete vibrând la unison. Am simţit bucuria tuturor de a fi participat la aceste ateliere, mulţumirea bunicilor şi părinţilor că au petrecut clipe minunate împreună cu copiii şi nepoţii, satisfacţia bibliotecarelor de a-şi vedea apreciată munca, şi nu în ultimul rând am simţit copii fericiţi. Dar am simţit şi amărăciune că totul se termină, parcă prea repede, acum când totul era atât de frumos, dar şi speranţă că aceşti copii, au fost câştigaţi pentru lectură pentru totdeauna şi că nu vor rata nicio ocazie de a relua drumul către bibliotecă.
La revedere, Teodora-Timida, Mihai-Modestul, Tudor-Tomnatecul, David-Drăgăstosul, Alexandra-Ambiţioasa, Teodora- Talentata, Diana-Diafana!

Ana Maria Dudescu, şef birou Secţia pentru copii



“Vreau să-mi citeşti”,
un proiect pentru trei generaţii…de copii

Partenerii noştri în această minunată aventură în lumea lecturii au fost copii din clasa I B a doamnei învăţătoare Ioana Pop de la Colegiul Naţional “George Coşbuc” din Cluj-Napoca, împreună cu părinţii şi bunicii lor. Cele cinci cărţi citite la cele cinci ateliere au fost tot atâtea ferestre deschise spre infinitul imaginaţiei. Oboseala zilei de şcoală sau de serviciu a dispărut de fiecare dată ca prin farmec şi am savurat cu toţii timpul de calitate petrecut împreună.
Am aflat (sau ne-am reamintit) cu toţii cât de multe se pot afla dintr-o poveste sau dintr-o poezie şi câte jocuri se pot inventa. Aşa se transformă “învăţarea” în aflarea de lucruri noi din plăcere iar barierele dintre generaţii sau atitudinile didacticiste ale celor mari se năruie în faţa strălucirii pline de culoare şi dinamismului imaginaţiei copiilor.
Iar la încheierea proiectului am primit şi noi, bibliotecarele, un adevărat “Certificat de calitate” de la participanţi : una din fetiţe a venit cu o carte de acasă şi ne-a lăsat-o în custodie cu promisiunea că vor veni la bibliotecă să o citim împreună, de câte ori va fi nevoie, până o terminăm.
Pe pagina de Facebook a Filialei Kogălniceanu am postat fotografii de la toate ateliere, aşa, ca o atestare documentară a cât de bine ne-am simţit cu toţii !

Ema Tudor şi Flavia Muntean,
Bibliotecare,

Filiala Kogălniceanu a Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga” Cluj