marți, 18 iunie 2013

“Vreau să-mi citeşti”,
un proiect pentru trei generaţii…de copii

Partenerii noştri în această minunată aventură în lumea lecturii au fost copii din clasa I B a doamnei învăţătoare Ioana Pop de la Colegiul Naţional “George Coşbuc” din Cluj-Napoca, împreună cu părinţii şi bunicii lor. Cele cinci cărţi citite la cele cinci ateliere au fost tot atâtea ferestre deschise spre infinitul imaginaţiei. Oboseala zilei de şcoală sau de serviciu a dispărut de fiecare dată ca prin farmec şi am savurat cu toţii timpul de calitate petrecut împreună.
Am aflat (sau ne-am reamintit) cu toţii cât de multe se pot afla dintr-o poveste sau dintr-o poezie şi câte jocuri se pot inventa. Aşa se transformă “învăţarea” în aflarea de lucruri noi din plăcere iar barierele dintre generaţii sau atitudinile didacticiste ale celor mari se năruie în faţa strălucirii pline de culoare şi dinamismului imaginaţiei copiilor.
Iar la încheierea proiectului am primit şi noi, bibliotecarele, un adevărat “Certificat de calitate” de la participanţi : una din fetiţe a venit cu o carte de acasă şi ne-a lăsat-o în custodie cu promisiunea că vor veni la bibliotecă să o citim împreună, de câte ori va fi nevoie, până o terminăm.
Pe pagina de Facebook a Filialei Kogălniceanu am postat fotografii de la toate ateliere, aşa, ca o atestare documentară a cât de bine ne-am simţit cu toţii !

Ema Tudor şi Flavia Muntean,
Bibliotecare,

Filiala Kogălniceanu a Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga” Cluj

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu